sâmbătă, 21 martie 2009

Impresia de a trai



Simteam binele asupra-mi curgand, era oare totul un vis, era o extrema sau un punct pe care nu l-am visat niciodata? Totul era ciudat, nu stiam ce e binele, lumina soarelui nu ma mai incalzea de mult, poate ca am uitat asa cum fac toti. Credeam ca binele nu vine iar cand a venit stiam ca nu poate fi asa... desi era dorinta mea de veacuri, eram prinsa intr-un glob de sticla fisurat intr-un colt, pe acolo intra frigul, acel frig al singuratatii din noapte, al racirii din aceasta lume...

Stand pe acel scaun care abia imi mai tinea trupul slab, palid pe interior, desi fata-mi zambea stiam ca inlauntrul meu nu era asa, mai exista acea frica de singuratate,racire si teama unui nou necunoscut care-mi canta acel cantec ademenitor spre acea lumea dulce,iar eu ma opream din auzit iar el canta ca si cum ar da orice sa fiu acolo... bine ca stiam ca iar minte-mi joca feste si trecutul se poate repeta oricand, pentru ca asa se intampla se repeta mereu.

Imi aduc aminte de fetele tuturor care-mi zambeau si-mi spuneau ca acum totul e diferit, ca a venit momentul meu, dar ceva din mine imi spunea ca nu e asa... iluzia pe care o cream numai din lucrurile simple, diferite si dragostea care imi era acum oferita.

Acum vedeam totul, vedeam ce n-am mai privit de mult, soarele, cand totul era colorat si asta-mi dadea puterea de a trai, nu vreau sa spun ca dragostea m-ar putea ajuta in asa ceva, de fapt e doar punctul de sustinere ca aceea magie sa se intample...

momentul in care visul se intrupa ca realitate, iar realitatea mea devenea un vis, acea realiatate era oricum un vis,un cosmar sau pur si simplu un vis sec in care imi vedeam intamplarile de peste zi, asteptand lucruri magice...

Imaginatiea mea era seaca acum, aveam realitatea cu noi in ea, soarele care-mi batea in geam cand scriam lucruri despre noi, mirosul de primavara, de iubire care ma faceau sa amortesc si acelasi Old song care iar povestea despre aceleasi lucruri si pe care-l ascultam chiar si cand nu simteam nimic, totul fiind aproape diferit.

Neputinta din mine zambea, necunoscutul radea, iar eu priveam drept fara sentiment sperand ca poate...

nu ma mai intelegea nimeni, nici eu macar, de asta ma intrebam ce se intampla, ce a fost...

Stiam ca se va intuneca in curand, cafeaua se va raci, mainile-mi albe vor ingheta si ma voi simti ca o fantoma care incearca sa se salveze, dar mai cadea cate o picatura de soare pe acel cub de gheata care-ti da speranta.

Era iar acea parte care te face sa nu mai stii nimic, sa te intrebi: Oare?

Asa ca vin-o sa-mi spui din nou acele lucruri minunate, fa-ma sa simt acea caldura in acest mic colt inghetat, in care atmosfera toamnei si totul parca fara de viata e prezent, facandu-ma sa inghet si poate sa raman asa, fa-ma sa pierd frica, sa simt ce ar trebui sa simt.

Incalzeste-mi lumea cu ochii tai de sticla si priveste in ai mei primavara, chiar daca in sufletul meu inca mai e toamna voi privii totul prin caldura soarelui si voi face totul ca sa miroasa a flori, dulce, suav, asa cum trebuie sa fie...

Pentru ca incerc ca visul sa nu piara, sa-mi incalzesc viata.

Un comentariu:

  1. Primaara sper sa ne incalzeasca visele sa aduca speranta in sufletele noastre.

    RăspundețiȘtergere