Cand ma gandesc ca n-am mai injurat de mult... e probabil acelasi sentiment cand nu ii poti spune cuiva in fata ce ai vrea sa-i spui sau poate e precum cosmarul de azi-noapte cand incercam sa tip si nu puteam.
Ma gandesc la viata mea activa si neplictisitoare, cand eram cu mult mai tanara (mica) decat acum si ma descarcam pe cine puteam.
Probabil varsta e de vina, sa ai 16 ani nu e tocmai cea mai buna perioada din viata ta; si probabil ti-ai imaginat ca la 16 ani o sa faci aia si aia... Oh, Doamne! daca ma gandesc mai bine, de fapt nu mai gandesc pentru ca si creierul meu e plictisit, e obosit de lucruri inutile care te fac sa vrei o viata normala. Dar asta e o viata normala. O viata de la care speri doar cateva intamplari obisnuite si plictisitoare.
Asa ca acum, la oribila varsta de 16 ani (cand o sa am 26 de ani probabil nu o s-o mai spun cu atat entuziasm) cand nu ai mai vorbit urat pentru ca dhe...
Si pentru ce sa visezi?
Pentru Fat-Frumos? Cel Frumos care-ti spune : "Ce frumoasa esti pisi. "?
Cand vezi "animale" de genu, pentru ca nu le pot spune altfel, creierul lor fiind roz, mai roz decat cel al papusilor Barbie si al tricoului cu Emporio Armani pentru care isi sacrifica noptile sapalandu-l numai ca sa-l poarte in fiecare zi, asta pentru ca e roz si ei trebuie sa fie "fashion" (de parca ar sti ce inseamna). Ma gandesc cum de m-am nascut intr-o lume ca asta si cum de ma abtin sa nu ii injur prea tare sau mai mult. Bineinteles nu m-am lasat de injurat cu una cu doua, pai trebuie din cand in cand sa-l mai trimiti pe cate unu la naiba. Altfel m-as satura sa vad fete palide; chiar si dimineata in oglinda...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu